Intamplari adevarate, relatate de cititori
Intotdeauna am citit cu placere diferitele articole care consemneaza lucruri ce par de domeniul fantasticului. Si, ca sa fiu sincer, zambeam cu neincredere la ceea ce citeam, fie in articolele din revista "Formula AS" sau din alte reviste, despre sentimentele animalelor fata de om sau despre anumite semne pe care natura le ofera omului, inclusiv semnificatia viselor si interpretarea lor.
Dar iata ca in ultima luna am fost pus in fata unor situatii pe care indraznesc sa vi le povestesc si, drept urmare, sa-mi zdruncin ironiile ce le faceam cand citeam articolele amintite mai sus.
Sunt un om in etate, am peste 70 de ani, profesor pensionar, care a trecut in viata prin multe intamplari, fara a le da interpretarea si importanta cuvenite. Dar inlantuirea unor evenimente recente m-a facut sa reflectez mult si, ca atare, am indrazneala de a le povesti si cititorilor dvs.
In urma cu trei luni, s-a pripasit in fata curtii un catelus care cerea cu insistenta sa intre inauntru. Desigur ca l-am primit, l-am indragit, si impreuna cu sotia i-am dat ingrijirile necesare. Iata insa ca dupa scurt timp, sotia mea, simtindu-se bolnava, s-a internat la Spitalul Municipal local, fiind insotita de o vecina. Pana la spital, care nu se afla prea departe de locuinta noastra, au fost "conduse" de catelusul amintit, care sub nici o forma n-a putut fi "convins" sa se intoarca acasa. Ba mai mult, a intrat in Camera de garda, situata la parter, impreuna cu sotia, neputand sa fie scos afara. A trebuit ca vecina noastra sa-l ia in brate si sa plece cu el din spital, ca astfel sa se linisteasca lucrurile. Aceasta se intampla in jurul orei 10.00 dimineata. Sotia a fost internata la etajul 4, salonul 1. Pe la ora 1.00 noaptea, tot salonul s-a trezit speriat din cauza unor izbituri puternice in usa, a unor incercari disperate de a se