Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, va fi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea cercetării lui Drăgan. Potrivit unui comunicat ANI, citat de Agerpres, în urma evaluărilor demarate in iulie 20011, inspectorii de integritate au descoperit că Nicuşor Drăgan a efectuat mai multe tranzacţii imobiliare cu terenuri, în valoare totală de aproximativ 542.300 euro (în perioada februarie – iunie 2010). Unul dintre terenuria fost înstrăinat chiar la o valoare de 34 de ori mai mare decât preţul real al pieţei.
De asemenea, prin aceeaşi metodă de supraevaluare a bunurilor, Nicuşor Drăgan a efectuat tranzacţii suspecte cu autoturisme (în perioada 2006 – 2008, respectiv, 2010 – 2011). Nicuşor Drăgan a fost numit în funcţia de director general adjunct în cadrul ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 14 mai 2007.

De a