Edilul Sectorului 1 al Bucureştiului spune că se bazează mai mult pe poliţia comunitară decât pe cea naţională pentru prinderea hoţilor şi repararea prejudiciilor produse de aceştia pe domeniul public.
Liberal convins - provenind însă dintr-o familie cu solide convingeri ţărăniste -, Andrei Chiliman gestionează de peste şapte ani problemele bucureştenilor din Sectorul 1. Furturile şi distrugerile de pe spaţiile publice amenajate de primărie, câinii comunitari agresivi, mafiile din pieţe - sunt chestiuni asupra cărora am zăbovit în dialogul cu Andrei Chiliman, deoarece deranjează foarte multă lume, în tot oraşul.
Nu am ocolit nici aspectele politice pentru că primarul Sectorului 1 este şi preşedintele PNL Bucureşti, organizaţie ce va juca un rol important atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare de anul viitor. În rândurile de mai jos veţi afla, printre altele, de ce l-ar mai vota bucureştenii pe Sorin Oprescu, din punctul de vedere al lui Andrei Chiliman, dar şi problema principală a Capitalei, în viziunea edilului din Sectorul 1.
CARTE DE VIZITĂ
- Andrei Chiliman s-a născut la 18 iulie 1947, în Bucureşti.
- A absolvit Facultatea de Automatică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1970).
- Tatăl său a fost deţinut politic timp de şapte ani.
- Este căsătorit şi are doi copii.
- A fost deputat în perioada 1996-2004.
- Este primarul Sectorului 1 al Capitalei, din 2004, şi preşedintele PNL Bucureşti.
- A practicat yachting-ul, fiind campion naţional la clasa Finn şi membru al lotului olimpic al României.
„Am demontat microfoane în camera de hotel"
„Adevărul": Aţi practicat yachtingul, aţi fost campionat naţional la clasa Finn şi component al lotului olimpic al României. De unde această pasiune pentru ambarcaţiuni, având în vedere că sunteţi bucureştean?
Andrei Chiliman: A fost u