Cântăreaţa Nicole Scherzinger şi iubitul ei, pilotul britanic de Formula 1, Lewis Hamilton s-au despărţit, după o relaţie de patru ani, potrivit The Sun.
„Nicole şi Lewis au încercat să facă relaţia să meargă, dar au realizat că nu se poate, astfel că au încheiat-o definitiv. Au discutat mult despre asta şi au fost de acord că nu are rost să continue. Îşi petrec tot timpul în părţi opuse ale planetei. Deşi decizia privind despărţirea a fost amiabilă, Nicole este devastată. Credea că Lewis este alesul ei", a spus o sursă apropiată cuplului.
Cei doi s-au mai despărţit o dată în luna ianuarie a anului trecut.
Apropiaţii spun că problemele cuplului au început din cauza programului încărcat al celor doi şi a distanţei dintre ei, Lewis Hamilton locuind în Geneva, iar Scherzinger în Los Angeles.
Scherzinger (26 de ani) s-a confruntat în ultimii ani cu foarte multe contracte pe care a trebuit să le onoreze, a avut un rol în filmul „Men In Black III" şi a fost inclusă în juriul emisiunii X Factor din SUA.
La rândul său, Hamilton a călătorit în întreaga lume pentru a participa la Campionatul Mondial de Formula 1.