Micuţul care a căzut ieri pe geamul din baia aflată la mansarda grădiniţei nr.195 a trecut cu bine peste noaptea trecută, iar acum se simte mai bine, au declarat pentru adevarul.ro surse din cadrul spitalului Bagdasar-Arseni, prognosticul medicilor rămâne însă rezervat.
Joi seară, copilul a fost scos din sala de operaţie şi mutat la Secţia terapie intensivă, medicii de la Spitalul "Bagdasar-Arseni" fiind rezervaţi cu privire la evoluţia stării sale.
Micuţul a suferit, în urma căzăturii, un hematom cu dilacerare cerebrală, au declarat surse medicale.
Intervenţia chirurgicală s-a încheiat în jurul orei 20.00, iar copilul a fost intubat şi dus la Secţia Terapie Intensivă.
Micuţul a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut de la geamul unei băi situate la etajul clădirii. Copilul a ajuns la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală în comă profundă.
"Există semne bune privind evoluţia postoperatorie, dar copilul este în continuare în comă, intubat", a spus medicul Alexandru Taşcu, citat de Mediafax. Acesta a spus că diagnosticul pus la internarea copilului este "plagă cranio-cerebrală, cu afectarea creierului" şi multiple leziuni osoase.
"Copilul este monitorizat în ATI. S-a efectuat şi o reconstrucţie craniană, după ce au fost rezolvate leziunile", a mai declarat Taşcu pentru sursa citată.
Copilul a fost dus în comă la spital după ce a căzut, joi, de la geamul unei băi situate la etajul Grădiniţei nr. 195 din cartierul Militari, unde ar fi mers nesupravegheat. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a cerut unităţii de învăţământ să demareze o anchetă în legătură cu acest caz.
Citeşte şi: "Adevărul" a scris despre aglomerația de la grădinița 195. Un copil este în comă după ce a fost lăsat nesupravegheat