Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un brand local intră în insolvenţă: Una dintre firmele grupului Tina R aşteaptă planul de reorganizare

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 21 octombrie 2011 ·

Compania Tina R Distribuţie, una dintre firmele prin care sunt operate magazinele din reţeaua Tina R, a intrat în insolvenţă, după ce la începutul lunii acţionarii au solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Planul de reorganizare, care ar putea fi depus până la finalul anului, va prevede achitarea datoriilor, precum şi măsuri de redresare a activităţii şi de optimizare a costurilor, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al companiei. Optimizarea costurilor se va face prin închiderea magazinelor neprofitabile, deschiderea altora noi şi renegocierea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale.

"Totodată, principala sursă de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultată din continuarea activităţii societăţii. Însă, raportat la pasivul înscris la masa credală, pentru obţinerea veniturilor necesare achitării datoriilor societăţii vor putea fi identificate şi alte surse", a precizat Vasile Godîncă-Herlea, senior partner la Casa de Insolvenţă Transilvania. Tina R Distribuţie, companie prin care sunt operate 9 dintre magazinele Tina R, un brand local, care se apropie de majorat, a obţinut anul trecut afaceri de 2,88 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Mai mult, compania a fost anul trecut pe pierdere, de 0,9 mil. euro şi cu datorii totale de 3,2 mil. euro. În prezent retailerul de modă Tina R deţine 19 magazine şi are în plan să mai deschidă altele până la finalul anului. Potrivit reprezentanţilor CITR, nu este exclusă intrarea în acţionariat a unor noi investitori, însă acest lucru se va decide după definitivarea tabelului creditorilor, pentru a se cunoaşte cu exactitate cuantumul pasivului de achitat prin planul de reorganizare.

Compania Tina R Distribuţie, una dintre firmele prin care sunt operate magazinele din reţeaua Tina R, a intrat în insolvenţă, după

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°