Mesajul a fost trimis. Multumesc!

32 de fani ai Legiei au dosare penale după meciul cu Rapid

Publicat in Adevarul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Jandarmeria a identificat un număr de 32 de persoane care au săvâşit infracţiuni cu ocazia meciului Rapid-Legia Varşovia, cărora le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale.

La meciul care a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc au participat peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei. Suporterii oaspeţi au fost catalogaţi ca având predispoziţie ridicată în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte de huliganism fiind protagoniştii unor frecvente acte de dezordine atât în campionatul intern cât şi cu ocazia unor partide de dimensiune internaţională.

"În urma faptelor de natură infracţională au fost conduse la secţiile de Poliţie un număr de 32 persoane, fiindu-le întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea a 25 infracţiuni, astfel:

- două infracţiuni cu doi autori pentru port ilegal de armă albă

- patru infracţiuni cu zece autori pentru deţinere fără drept, pentru consum, de substanţe interzise (droguri)

- 16 infracţiuni cu 17 autori pentru deţinere de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice

- două infracţiuni cu doi autori pentru distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier

- o infracţiune cu un autor pentru lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvârşite în incinta arenei sportive, asupra unui reprezentant al personalului de ordine şi siguranţă de la firma BGS

De asemenea au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4230 de lei, astfel:

- trei sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea de bilete

- patru sancţiuni contravenţionale pentru încercarea de pătrundere în arena sportivă în stare de ebrietate, fiind aplicată şi măsura complementară de interdicţie a accesul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut

News.ro acum 22 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile înve

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 38 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum 53 minute
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 2 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°