Poemul lui Nokia
A murit prietenul meu Nokia
cu care mergeam
la vânătoare de lei
şi valută,
a zis prietenul meu Eriksson.
A murit în luptă.
Cât de frumos îmi dezmierda
auzul
când apelam
sau când eram apelat.
Pe mulţi prieteni
mai bine zis amici
acum câţiva ani buni
în vremuri grele
i-am amanetat.
Pe el, nu.
El nu-mi era amic
îmi era prieten adevărat!
Împreună cu el
am avut multe reuşite.
Am vânat lei, euro,
dolari USA, canadieni şi australieni,
lire, şilingi şi coroane de tot felul.
Era perfect la jocuri
la video, la fotografiat
cu cea mai bună rezonanţă.
Avea prestanţă
şi un design elegant.
Îl alimentam rar
dar rezista ca un adevărat erou.
Ce mai, era un adevărat celular.
Vocea sa
sunetul său de semnal
erau pentru mine
aproape totul.
Graţie lui
devenisem dependent social
şi antisocial.
Cu ajutorul său
am stabilit multe legături
multe întâlniri,
multe afaceri importante.
Şi am avut parte numai
de veşti bune.
Era nu numai om de afaceri
impresar, comerciant.
Era prieten.
A murit prietenul meu Nokia!
De fapt n-a murit!
El va rămâne în memoria mea
până la nesfârşit.
E drept, poate nu
l-am răsplătit la timp
dar de acum înainte îl voi
scoate din buzunarul
de la piept
îl voi lua de pe masă
de oriunde
ca pe un erou.
A murit prietenul meu Nokia
cu care mergeam
la vânătoare de lei
şi valută.
Eram aşa de obişnuiţi la butonare...
Eram feriţi de spleen şi clipe amare...
Orice SMS era
pentru semenii noştri
