Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit astăzi, 20 octombrie 2011, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein, pentru a discuta o serie de aspecte privind ameliorarea condiţiilor de locuire a romilor din diferite zone ale României.
Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele probleme legate de localizarea şi modul de organizare a comunităţilor dezavantajate, inclusiv cele de romi, din România, precum şi elemente de context normativ referitoare la acestea.
Totodată, Elena Udrea şi Mark Gitenstein şi-au manifestat interesul de a colabora pentru găsirea unor soluţii tehnice şi legislative, astfel încât calitatea vieţii locuitorilor din aceste comunităţi să fie îmbunătăţită, iar practicile negative, care duc la segregarea acestor categorii de populaţie sau la izolarea lor spaţială, să dispară.
În acest sens, ministrul Udrea a menţionat faptul că MDRT a iniţiat deja un proces de colectare de informaţii privind localizarea, caracteristicile şi numărul romilor care trăiesc în comunităţi informale sau se află în situaţii de locuire dificilă, în vederea realizării unei politici de locuire şi de dezvoltare urbană.
Biroul de presă
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit astăzi, 20 octombrie 2011, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein, pentru a discuta o serie de aspecte privind ameliorarea condiţiilor de locuire a romilor din diferite zone ale României.
Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele probleme legate de localizarea şi modul de organizare a comunităţilor dezavantajate, inclusiv cele de romi, din România, precum şi elemente de context normativ referitoare la acestea.
Totodată, Elena Udrea şi Mark Gitenstein şi-au manifestat interesul de a colabora pentru găsirea unor sol