O strigare ascultata
* Scrisoare de recunostinta Sfantului Dimitrie Basarabov *
Suntem in luna Octombrie, luna incoronata de sarbatoarea Cuvioasei Parascheva, in al carei ajun scriu aceste randuri. Constiinta mea nu-mi mai ingaduie nici o amanare. Am amagit-o atatia ani ca voi face cunoscuta minunea pe care Dumnezeu, prin rugaciunile Sfantului Dimitrie Basarabov, a lucrat-o in viata mea! Desi trebuia sa fac acest lucru imediat dupa primirea si indeplinirea binecuvantarilor lui Dumnezeu, m-am amagit ca scriu azi, ca scriu maine, dar nu am reusit sa fac acest lucru pana acum. Am cerut ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfantului Parinte Dimitrie Basarabov, ca sa-mi pot indeplini aceasta fagaduinta macar acum. Imi doresc sa fie un dar de recunostinta, pentru marea minune pe care a facut-o cu fiul meu. Iata cum s-au intamplat faptele...
Necazul
Totul s-a petrecut in primavara anului 1989, in luna mai. Intr-o dimineata, al treilea copil al meu, in varsta de 22 de ani, cand s-a sculat din somn si a inceput sa umble prin casa, a simtit ca il doare talpa piciorului drept. Mergea schiopatand. L-am intrebat daca nu cumva in ziua anterioara a jucat fotbal si n-are probleme cu niscai vene, sau vreo entorsa, desi nu se putea observa nimic de genul acesta. Mi-a raspuns ca nu. I-am facut o usoara frectie, i-am acoperit piciorul cu o blanita si, cat timp am mai trebaluit eu prin bucatarie, el a adormit.
In ziua aceea, noi, parintii, trebuia sa plecam cu o urgenta la tara, undeva in apropierea Buzaului, asa ca l-am trezit din somn sa vedem daca il mai doare piciorul. L-a atins putin si mi-a spus ca-l mai doare. Crezand totusi ca durerea este de la fotbal si ca poate el nu ne-o fi spus tot adevarul, cu gandul ca s-a accidentat un pic si ca in scurt timp ii va trece, ne-am hotarat sa plecam, lasandu-l in grija fratilor lui.
