Recapitalizarea bancilor europene va avea efecte pozitive asupra Romaniei, spune, la RFI, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea. "Cand ai parinti sanatosi, tu ca fiu sau fiica ai o siguranta mai mare", afirma el, inaintea summit-ului european de duminica, pe tema crizei datoriilor din zona euro.
"Recapitalizarea bancilor presupune eforturi din partea actionarilor, in primul rand, iar in al doilea rand, eforturi in unele cazuri din partea statelor de domiciliu ale bancilor respective. Aici cred ca Romania se afla intr-o situatie deosebit de favorabila, in sensul ca sistemul bancar romanesc, cel putin pana acum nu a avut nevoie de ajutorul statului, iar in viitorul apropiat, se pare ca nu va fi nevoie, de asemenea", a declarat Radu Ghetea.
In opinia sa, efectele pozitive ale acestei operatiuni ar consta in faptul ca "bancile din Europa care au subsidiare in Romania, sucursale sau banci de sine statatoare, vor fi mai sanatoase".
"Atunci cand te gandesti la parinti sanatosi, cel putin din punct de vedere financiar, cand ai parinti sanatosi si tu ca fiu, fiica, ai sa spunem o siguranta mai mare. Deci bancile din Romania vor putea sa se mandreasca, vor putea sa se bazeze pe niste parinti mai puternici.
Continuarea pe www.rfi.ro. Recapitalizarea bancilor europene va avea efecte pozitive asupra Romaniei, spune, la RFI, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea. "Cand ai parinti sanatosi, tu ca fiu sau fiica ai o siguranta mai mare", afirma el, inaintea summit-ului european de duminica, pe tema crizei datoriilor din zona euro.
"Recapitalizarea bancilor presupune eforturi din partea actionarilor, in primul rand, iar in al doilea rand, eforturi in unele cazuri din partea statelor de domiciliu ale bancilor respective. Aici cred ca Romania se afla intr-o situatie deosebit de favorabila, in sensu