Un număr de peste 15.500 de tineri sub 25 de ani se află în şomaj de peste şase luni, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Datele ANOFM arată că aproape 20% dintre tinerii sub 25 de ani se află în şomaj de peste şase luni şi alţi peste 119.500 de adulţi nu şi-au găsit de lucru de peste 12 luni.
Numărul mic de locuri de muncă existent în piaţă şi lipsa de experienţă a tinerilor absolvenţi fac ca şansele acestora la angajare să fie extrem de mici în momentul de faţă, spun apecialiştii în resurse umane.
Potrivit acestora, tinerii fără experienţă şi persoanele slab calificate sunt, de regulă, cei mai predispuşi la şomajul pe termen lung.
Tinerii fără experienţă au cele mai puţine oportunităţi de angajare şi pe site-urile de recrutare. Potrivit statisticilor BestJobs în 2011, doar una din zece firme a recrutat tineri fără experienţă.
Majoritatea angajatorilor (39%) au căutat personal cu 3-5 ani experienţă, iar 32% candidaţi cu cel puţin trei ani de experienţă, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii site-ului de recrutare.
Totuşi, numărul joburilor adresate tinerilor fără experienţă a crescut cu aproape douăzeci de procente în acest an.