Căţărat pe aripa maşinii, episcopul ortodox era dus prin centrul Oradiei ca-ntr-un film cu gangsteri. Miliţianului de la volan nu-i păsa. Automobilul negru ocoli în trombă Parcul Traian, trecu prin faţa Prefecturii, Baroului de Avocaţi, Băncii de Stat şi reveni pe strada principală. Orădenii priveau şocaţi! Umilit, vlădica încerca să-şi recupereze geamantanul aruncat pe scaunul pasagerului...

Pensionat la presiunile comuniştilor pe 4 octombrie 1950 de către Sfântul Sinod, Nicolae Popovici, ierarhul care a înfierat bolşevismul de la început, a plecat în surghiun umilit de un miliţian şi de omul de serviciu al Episcopiei...

Răzbunarea rândaşului

Pe 13 octombrie 1950, Nicolae Popovici, episcopul de Oradea Mare, ştia că a pierdut lupta. Sinodul hotărâse deja de 10 zile pensionarea sa, la numai 47 de ani, în unanimitate şi fără comentarii. "Ca la partid", cum avea să spună unui apropiat. Vlădica fusese exilat în Munţii Ciucaş, la Mănăstirea Cheia, şi revenise la Oradea doar după bagaje. Dacă sora sa nu locuia în oraş, ar fi dormit pe străzi, fiindcă şi-a găsit odăile sigilate.

În seara următoare a fost şi mai umilit. Din ordinul comuniştilor, şi-a făcut bagajele supravegheat de o comisie care i-a inventariat lucrurile, dar care apoi a vrut să i le ia. Popii cu binişorul, "civilii" cu forţa. Pentru Zaharia Moga, omul de serviciu al Episcopiei, ajuns şef peste sindicat, venise vremea răzbunării. Prea Sfinţitul refuzase să angajeze preoţi la indicaţia lui, îi luase camera din sediul Episcopiei în care aducea femei, şi a vrut să-l concedieze. Moga a sărit să ia geamantanul, episcopul s-a apărat cu bastonul, iar confruntarea s-a lăsat cu geamuri sparte.

"Am ţinut cu orice preţ geamantanul. Îmi era clar ce mi se putea înscena dacă îmi era luat", avea să se plângă prelatul la Patriarhie, într-o scrisoare descoperită în Arhivele Securităţii de isto