Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania de vaccinare antigripală porneşte cu stângul

Publicat in Jurnalul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Start ratat pentru campania naţională de vaccinare gratuită a populaţiei împotriva gripei sezoniere de anul acesta. În perioada în care vârstnicii, copiii şi pacienţii cu boli cronice ar trebui să fie vaccinaţi împotriva gripei, Ministerul Sănătăţii de-abia stabileşte procedurile de achiziţie a vaccinului antigripal. Astfel, au­to­rităţile sanitare au decis pe ultima sută de metri ca achiziţionarea celor un milion de doze de vaccin antigripal necesare imunizării gratuite a populaţiei să se facă prin licitaţie naţională.

Însă, potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), licitaţia va avea loc de-abia la 7 noiembrie. Cum Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca vaccinarea populaţiei la risc să în­ceapă la sfârşitul lunii octombrie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au decis să arunce responsabilitatea începerii campaniei naţionale de vaccinare pe umerii direcţiilor de sănătate publică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Să­nătăţii, Oana Grigore, "până la derularea licitaţiei naţionale, au fost repartizate fonduri către direcţiile de sănătate publică pentru achiziţiona­rea primelor 6.000 de doze de vaccin antigripal pentru fiecare judeţ". Direcţiile de sănătate publică (DSP) vor cumpăra aceste doze prin procedură de achiziţie directă, ne-a declarat Oana Grigore. Cu alte cu­vinte, DSP-urile pot alege furnizorul de vaccin antigripal. Majoritatea însă pre­feră să achiziţioneze vaccinul an­tigri­pal românesc, produs la Institutul Naţional "Cantacuzino". Mana­ge­rul Institutului "Cantacuzino", conferenţiar doctor Radu Dorel Lu­cian, ne-a declarat că mai multe DSP-uri au făcut deja comenzi de vac­cin antigripal românesc. Potrivit ma­nagerului Radu Dorel Lucian, vac­cinul produs de Institutul "Canta­cu­zino" este cel mai ieftin de pe piaţă, costă 10,05 lei şi este la fel de eficient ca orice alt produs similar. Vaccinurile antigr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 39 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 33 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°