Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Alba: „Arestarea lui Silviu Bian este un şoc pentru partid“ VIDEO

Publicat in Adevarul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Reprezentanţii PDL Alba consideră că arestarea fostului vicepreşedinte al organizaţiei Silviu Bian reprezintă o lovitură pentru imaginea partidului. Conducerea organizaţiei a cerut celor care ştiu că au probleme să plece din partid.

„Categoric că este un şoc. Cred că este o lovitură. Dar nu este aşa de dură cum ar crede unii pentru că avem un nucleu dur al PDL, care ne pune întrebări pentru astfel de situaţii, dar care rămâne fidel partidului. Am cerut în Biroul Permanent Judeţean ca toţi colegii care ştiu că au probleme sau ar putea avea probleme să se gândească foarte bine şi dacă este cazul să facă pasul înapoi şi să plece din PDL“, a spus purtătorul de cuvânt al PDL Alba, senatorul Alexandru Pereş. Acesta a completat că nu au existat niciun fel de informaţii la nivelul organizaţiei referitoare la posibile acte de corupţie ale fostului secretar de stat.

„Imaginea PDL la nivel judeţean este clar afectată, dar va fi remediată prin acţiuni la nivel administrativ. Sunt sigur că nu vom mai avea astfel de evenimente. Vom fi foarte atenţi când vom propune persoane pentru anumite funcţii“, a afirmat deputatul Clement Negruţ, vicepreşedinte al organizaţiei.

„Excluderea rapidă din partid confirmă clar faptul că această acţiunea este condamnată cu fermitate. Ne-am dezis imediat de acest «măr putred». Am felicitat acţiunea DNA-ului. Nu ne sfiim să luăm aceeaşi măsură dură împotriva oricărui membru care într-un fel sau altul încalcă legea“, a declarat Mihai Babiţchi, şeful biroului de presă al PDL Alba.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 40 minute
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 2 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 2 ore
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

UPDATE - TASS: Trei morţi şi 100 de răniţi la Sevastopol în urma unui atac cu rachete ucrainene - VIDEO / Rusia consideră că SUA sunt responsabile şi ameninţă cu un „răspuns”

News.ro acum 21 minute
Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS. Acest oraş portuar

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 4 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum 3 ore
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°