Cel mai bogat bistriţean, potrivit Topului Forbes 500 miliardari, ediţia 2011, este omul de afaceri din Beclean, Dan Vasile, cu o avere estimată la 34-36 milioane de euro.
Ocupant al poziţiei 139 din topul naţional, Vasile este sătmărean de origine, din Negreşti Oaş, zonă în care a şi pornit afacerile, profilate pe industria metalurgică şi, mai recent, pe investiţii în piaţa imobiliară. În industria din Bistriţa-Năsăud, Dan Vasile, 59 de ani, a intrat la mijlocul anilor 90 odată cu cumpărarea, de la Fondul Proprietăţii de Stat, a pachetelor majoritare ale fostului Combinat Metalurgic Promet din Beclean, rebotezat Dan Steel Beclean şi Rapid Bistriţa. De altfel, fostul Promet şi Dan Steel Negreşti Oaş au devenit principalele companii ale grupului de firme conduse de Dan Vasile. Recent, în conducerea companiei au fost cooptaţi cei doi fii ai milionarului, absolvenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, unul licenţiat în afaceri internaţionale, celălalt în management, după cum a mărturisit Dan Vasile revistei „Forbes". În creştere economică şi în vremuri de criză În anul care s-a încheiat, cu toată criza economică, firmele grupului condus de Dan Vasile s-au păstrat pe o tendinţă de creştere, iar secretul său, dezvăluit reporterilor de la „Forbes", a constat în strategiile de dezvoltare aplicate anii anteriori. Este drept, că ritmul de creştere a vânzărilor grupului Dan Steel de 6,7 % este ceva mai modest decât în urmă cu trei ani când era de 15-20 %, se arată în „Forbes". Vasile a dirijat grosul investiţiilor grupului său e firme, în jur de 90 %, către firma din Beclean, în care investiţiile în 2009 şi 2010 au depăşit 20 de milioane de euro. În plan imobiliar, omul de afaceri a profitat de preţurile scăzute din ultimul an şi a făcut câteva investiţii imobiliare pentru firmele sale, atât în Bistriţa-Năsăud cât şi în Cluj. Valoarea Dan Steel, firma controlată d