În prima zi de recensământ, craiovenii s-au arătat dornici să-i primească pe recenzori, însă unii nu au vrut să le spună codul numeric personal
Prima zi de recensământ nu a fost cu probleme în Craiova. La Serviciul de permanenţă organizat la sediul primăriei nu s-au înregistrat până la închiderea ediţiei sesizări ale cetăţenilor legate de activitatea recenzorilor. La telefonul aflat la dispoziţia populaţiei pentru eventuale dubii cu privire la autenticitatea celui care face recensământul, întrebările au fost cu totul altele. Craiovenii care au sunat ieri la primărie s-au interesat mai mult de ora la care va ajunge recenzorul la uşa lor şi nu de datele acestuia de identificare.
„Cetăţenii au dorit doar să afle când ajunge recenzorul. Ei trebuie însă să ştie că această acţiune durează până la 31 octombrie, între orele 8.00 - 20.00, iar un recenzor nu poate să fie prezent într-o singură zi la toţi cei din sectorul său. Va avea timp să treacă pe la fiecare. Celor care nu sunt găsiţi acasă li se va lăsa o înştiinţare şi se va reveni la adresele lor, conform regulamentului de desfăşurare a recensământului“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Craiovenii, bine documentaţi
Întâlnirea cu recenzorul nu a fost pentru craiovenii care locuiesc pe strada Unirii ceva neobişnuit. Ca şi cum ar fi fost vorba de o obligaţie de serviciu, oamenii au avut răbdare să răspundă la toate întrebările din chestionar, chiar dacă unele li s-au părut fără relevanţă. „Nu văd ce rost au toate aceste întrebări, dar, dacă aşa sunt făcute chestionarele ăstea, o să răspundem“, a spus Florica Popa, proprietara imobilului situat la numărul 159, atunci când a trebuit să dea detalii referitoare la materialele de construcţie a locuinţei, la modul de izolaţie, la amplasamentul bucătăriei şi al băii sau la reţelele de utilităţi folosite. @N_P