Aradul are și anul acesta reprezentanți în clasamentul Forbes 500 Miliardari, cel mai bine clasat în top fiind omul de afaceri Valer Blidar, președintele SC Astra Vagoane Călători SA Arad, cu o avere estimată la 125-130 milioane euro.
Valer Blidar, care derulează afaceri în domeniul construcției și reparațiilor materialului rulant, dar și în sectorul consultanței în afaceri, ocupă locul 33. Chiar și așa, averea familiei Blidar a scăzut față de anul trecut, când Forbes a estimat că a fost de 140-150 milioane euro.
Omul de afaceri a înfiinţat în urmă cu doi ani Banca Comercială Feroviară (BCF), afirmând că principalul motiv care a stat la baza deciziei a fost „comportamentul neprietenos şi arogant al băncilor străine“.
Anul acesta, Fabrica de Tramvaie din cadrul Astra Vagoane Călători, a lansat „Imperio“, cel mai economic tramvai din lume. „Imperio“ este realizat în parteneriat cu Siemens, care furnizează echipamentele de tracțiune și comandă. Preţul tramvaiului a fost estimat la 1,7 milioane euro.
Totodată, pentru activitățile sale desfășurate pe teritoriul județului Arad, Valer Blidar a fost declarat în 2010 cetăţean de onoare al municipiului Arad.
În ciuda tuturor eforturilor de a-l contacta pe omul de afaceri, acesta nu a putut fi găsit.
Dinu Patriciu – pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi români
Casele şi domeniile miliardarilor din Top 500
Cele mai bogate femei din România
Cine sunt cei mai tineri miliardari din topul Forbes
Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an
Mai puteţi citi şi:
Topul celor mai bogaţi publicitari
Veronica Guşă de Drăgan: Moştenitoarea unui imperiu
Edward Popescu: Tânăr, bogat şi celebru
Dinu Patriciu: Vinde ca să cumpere iar
Bogații și mersul economiei
Top 10 miliardari Forbes