Vă propun de această dată un scurt exerciţiu de imaginaţie. Un fel de pastilă veselă pe care să o înghiţiţi dimineaţa, la prânz şi seara; o beţie a neuronilor de câteva minute cu privire la cum ar putea arăta România peste 5 ani. Urmaţi-mă!

Suntem cetăţenii unei ţări care se pot mişca liber în Europa, fără nici un control de paşaport, de la Marea Neagră la Oceanul Atlantic. În timpul călătoriilor noastre suntem descumpăniţi, ba chiar contrariaţi: oamenii cu care intrăm în contact ne vorbesc ţara de bine şi în loc să ne agaseze cu vajnice clişee despre corupţia şi moralitatea publică îndoielnică, se uită la noi cu admiraţie şi încredere. Retonificaţi de aceste neobişnuite întâmplări, ne întoarcem în ţară şi constatăm că avem autostrăzi de la Nădlac la Bucureşti, că în general şoselele sunt aceleaşi ca şi cele pe care le-am lăsat hai-hui în urma noastră. Pe drumul spre casă mai obsevăm fabricile de producţie şi sediile locale a unor mari companii americane. Nedumeriţi, luăm ziarul şi citim că investiţiile străine directe din SUA au ajuns la multe miliarde de euro anual. Bucurie!

După câteva zile liniştite petrecute acasă ajugem cu copilul nostru la spital din cauza unei indigestii. Observăm că serviciile medicale s-au îmbunătăţit. Sunt mai mulţi bani ni se răspunde, iar găurile negre au fost astupate. Ca atare, doctorii au salarii decente, aparatura este ultra-modernă, hemoragia de profesionişti a fost stopată. Dorim să ne exprimăm mulţumirea şi mergem să vorbim cu parlamentarul de circumscripţie. Aflăm printre altele că absorbim mai multe fonduri europene şi că acestea îşi găsesc destinatarul real- oameni şi comunităţi care au nevoie de ele. Mai departe ni se spune că penuria de experţi care a bântuit mai toate domeniile a fost acoperită în bună parte de românii plecaţi la studii sau la muncă în străinătate şi reîntorşi în ţară. Atraşi de condiţii de mu