Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena3 s-a afiliat retelei CNN (VIDEO). Cat costa un astfel de parteneriat?

Publicat in Daily Business, vineri 21 octombrie 2011 ·

Postul Antena 3 este, incepand de vineri, televiziunea de stiri din Romania afiliata retelei CNN, potrivit unui anunt al companiei. DailyBusiness.ro a consultat mai multe surse din piata pentru a afla ce presupune din punct de vedere financiar un astfel de parteneriat.

Astfel, potrivit parteneriatului, materialele Antena 3 vor fi preluate de CNN si difuzate in lumea intreaga, in timp ce Antena 3 va prelua si difuza, in exclusivitate in Romania, cele mai bune stiri si reportaje marca CNN.

Carla Donciu, reprezentanta postului romanesc de televiziune a spus ca in prezent, "contractul ne impiedica sa dam alte informatii pe aceasta tema, cel putin deocamdata".

Cat costa un astfel de parteneriat, in general?

Surse din piata au declarat pentru DailyBusiness.ro ca incheierea parteneriatelor de acest tip constau in principal in intelegerea financiara dintre cele doua posturi, astfel ca televiziunea preluata, cum este Antena3 in cazul de fata, poate ajunge sa suporte o cheltuiala de sute de mii de euro pe an, fara sa depaseasca insa suma de un milion.

Potrivit aceleiasi surse, in cazul unor negocieri similare, purtate in acest an, de catre o alta televiziune, cu o alta retea TV internationala, costurile anuale s-ar fi ridicat la 7-800.000 de euro, pentru postul TV romanesc.

Alte surse din piata sustin insa ca aceste afilieri pot avea si costuri mai mici, de pana la 100.000 de euro, in functie de pachetele concepute de retelele internationale.

Contractul de afiliere semnat de Antena 3 si CNN este valabil pentru o perioada de trei ani cu posibilitatea de prelungire.

Anuntul a fost facut in direct, joi seara, de la Londra de catre Mihai Gadea, directorul Antena 3.

De asemenea, semnarea contractului s-a facut chiar in timpul unui breaking news, cand CNN si Antena 3 difuzau sti

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 53 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 46 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°