În acest sfârşit de săptămână, cu prilejul Centenarului scrimei craiovene, vor avea loc o serie de manifestări sportive şi culturale la care sunt aşteptaţi foşti şi actuali practicanţi ai acestui sport, dar şi oficialităţi. Astăzi, de la ora 9.00, în sala de scrimă din incinta Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ va debuta un concurs de spadă, masculin şi feminin, pentru sportivi cu vârsta de minimum 15 ani, dotat cu trofeul „Alfredo Bachelli“. Bachelli a fost un italian care în 1909 s-a stabilit în Craiova, iar doi ani mai târziu a tipărit cartea „Tratat teoretic şi practic de scrimă cu sabia“, care a devenit manualul de bază pentru toţi practicanţii scrimei. El este considerat părintele scrimei craiovene, desfăşurându-şi activitatea ca antrenor din 1910 până în 1967. La competiţia de astăzi participă şi sportivi din Bulgaria.
Mâine, la sala de festivităţi a Liceului de Artă „Marin Sorescu“, de la ora 9.00, va avea loc întâlnirea între generaţii. Sunt aşteptaţi Alexandru Mironov (vicecampion naţional la scrimă, fost ministru al tineretului şi sportului şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă), Laura Badea (campioană olimpică la floretă, în prezent la COSR), Doina Melinte (director ANS), oficiali ai Federaţiei Române de Scrimă, proaspetele campioane mondiale de spadă de la Catania, Loredana Iordăchioiu Dinu, Anca Măroiu, Ana Brânză, Simona Alexandru şi antrenorul Dan Podeanu, practicanţi ai acestui sport din diferite generaţii, antrenorii şi sportivii de la cluburile din oraş şi oficialităţi locale. Cu acest prilej, se va lansa şi cartea „Centenarul scrimei craiovene“, redactată de Aurel Daneş şi Mihai Milu şi avându-i ca şi consultanţi pe antrenorii de la CS Universitatea Craiova, Dumitru Popescu şi Mircea Alecu. Tot mâine, de la ora 12.00, la sala de la „Trişcu“ se va desfăşura Campionatul Naţional de veterani la spadă (vârsta minimă 40 de