Colonelul Gaddafi face victime și după moarte. O femeie în vîrstă de 35 de ani, care suferea de probleme mentale, a încercat să se sinucidă, aruncându-se sub un tren, în gara Albi, din Franța, pentru că nu a suportat vestea uciderii fostului lider libian. Sursa: REUTERS
Femeia, care fugise de la un spital de psihiatrie unde era internată de mai mult timp, ar a supraviețuit accidentului, însă a fost nevoie să i se amputeze un braț și un antebraț.
”Această tânără de origine magrebiană și-a justificat gestul, declarând că nu a acceptat ideea morții colonelului Gaddafi”, a precizat directorul departamentului de securitate publică, relatează Le Figaro.
Se pare că femeia și-a petrecut ultimii ani mai mult prin spitale psihiatrice, iar acum era internată la Bon Sauveur d'Albi, din luna august. Martorii spun că a venit pe peron, a cerut o țigară unuia dintre pasageri, iar când a văzut că trenul se apropie, s-a aruncat sub el.
Victima a fost trasportată cu un elicopter la Toulouse.
Fostul lider libian, Muammar Gaddafi, a murit, ieri, după ce a fost capturat de rebelii libieni în orașul Sirte. Circumstanțele morții colonelului sunt încă neclare.