Cinci tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, reprezentând peisaje, portrete sau, rarisim pentru artist, naturi statice, au fost scoase la vânzare, ieri seară, de Casa Artmark, în cadrul Licitaţiei de toamnă, desfăşurată la Hotelul Radisson Blu. Privilegiu rar pentru o casă de licitaţie, prezenţa celor cinci opere reprezintă o noutate absolută pe piaţa autohtonă, într-un context în care valoarea pictorului a fost recunoscută şi pe piaţa mondială de artă (tablouri semnate de Nicolae Grigorescu fiind licitate, recent, la preţuri în creştere, la Londra sau New York).
Printre lucrările semnate de Grigorescu, prezente la Licitaţia de Toamnă, s-au aflat "Târg la Rucăr" (ulei pe pânză lipită pe lemn, 12 x 39,5 cm, estimat la 20.000 - 40.000 de euro) şi "Grota pescarilor la Granville" (ulei pe lemn, 15 x 24 cm, evaluat la 25.000 - 45.000 de euro) care provin din colecţia dr. Alexandru Obregia, medic psihiatru şi profesor universitar, al cărui nume se leagă de fondarea primului spital de neuropsihiatrie. Medicul personal al lui Grigorescu în ultimii ani din viaţa pictorului, Obregia era şi unul dintre colecţionarii operelor sale, alături de alte personalităţi ale culturii româneşti care i-au înţeles de timpuriu valoarea, precum Mihail Kogălniceanu sau Alexandru Vlahuţă. O altă operă grigoresciană, uleiul pe carton "Natură statică cu mere roşii" (14 x 22 cm, semnat şi dedicat M. Danciu), evaluat la 25.000 - 45.000 de euro, a aparţinut Mariei Danciu, soţia pictorului, cu care acesta s-a căsătorit pe patul de moarte, deşi trăiseră împreună 18 ani şi au avut un fiu, Gheorghe, recunoscut de Grigorescu.
O valoare considerabilă are şi uleiul pe pânză "Bordei în pădurea de pe Plaiu"( 26,5 x 40,5 cm), evaluat la 35.000 - 65.000 de euro, pictat de Grigorescu în maniera peisajului câmpenesc. Cel mai mare preţ de estimare a aparţinut uleiului pe pânză "Portreul unui evre