Ceea ce la începutul săptămânii părea a fi doar tupeul fără graniţe al lui Corneliu Bârsan, judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se transformă într-un scandal internaţional.

În apărarea judecătoarei Gabriela Bârsan, acuzată de DNA că a făcut trafic de influenţă în favoarea unui om de afaceri care i-a plătit, în schimb, vacanţe, petreceri la restaurant şi i-a pus la dispoziţie un apartament la Paris, a sărit nu doar soţul, ci şi şeful acestuia, Jean-Paul Costa, nimeni altul decât preşedintele CEDO. Ambii susţin că domiciliul Gabrielei Bârsan, preşedinte al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este protejat de imunitatea de care se bucură soţul ei, Corneliu Bârsan. Prin urmare, procurorii anticorupţie nu ar fi avut dreptul să-l percheziţioneze, iar probele adunate cu acea ocazie ar fi lovite de nulitate.

Incredibil, dar adevărat!

Europeni de toate rangurile ne-au criticat, ani de-a rândul, pe bună dreptate, că suntem cea mai coruptă ţară din UE şi că magistraţii noştri nu doar că nu se ating de marii mafioţi, dar mai şi împart prăduiala cu ei. De necrezut este că astăzi, când, în sfârşit, am început să ne corectăm greşelile, suntem din nou pocniţi peste ceafă. Iar de această dată, culmea, pentru că procurorii fac exact ceea ce li se cere cu insistenţă de mult timp încoace: extrag din balta corupţiei "peştii mari"; îi scot din SISTEM pe intangibili.

Paradoxul este şi mai uluitor dacă ne gândim că omul care intervine în poate cea mai serioasă anchetă privind corupţia din justiţia română, în sprijinul acuzatului principal, este unul dintre cei mai importanţi magistraţi europeni.

O face deliberat Jean-Paul Costa sau este sincer convins că magistraţii unui stat european ar trebui să-i ceară voie ori de câte ori doresc să investigheze familia unui judecător CEDO? @N