Viitoarele mame au o alternativă modernă unde pot naște în siguranță: maternitatea de la spitalul privat Muntenia Medical Hospital. Ieri, maternitatea a fost inaugurată.
Ieri, a fost inaugurată la Pitești, în cadrul spitalului privat Muntenia Medical Hospital, o maternitate cu două compartimente, dotate cu aparatură modernă.
La această maternitate, mămicile vor putea să-și monitorizeze sarcina și să nască pe cale naturală sau prin operație de cezariană.
"Vreau să felicit investitorul care a avut inspirația de a deschide o astfel de unitate în Argeș, de care să beneficieze toate femeile care de mult timp își doresc acest lucru", a spus dr. Mihai Nurciu, ginecolog șef al maternității.
"Ideea a plecat de la cerințele pe care le are regiunea", a motivat conf. dr. Cristian Celea, director general Muntenia Medical Hospital.
Cele două compartimente, de Maternitate și Nou-născuți din cadrul Spitalului Muntenia Medical cuprind: sala de așteptare pacienți, două rezerve, spațiu internare, bloc de nașteri cu două saloane unice de naștere, sala cezariene, salon postoperator cu două paturi, zonă nou-născuți amenajată pentru supravegherea bebelușilor normoponderali, în situația în care mama dorește să se odihnească.