Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a criticat Consiliul European pentru că nu a făcut posibilă acordarea ajutorului alimentar pentru persoanele defavorizate (PEAD).
"Sunt consternat că nici astăzi Consiliul nu a putut debloca acest ajutor pentru anii 2012 şi 2013. Comisia Europeană a făcut tot ce i-a stat în putere şi şi-a asumat toate repsonsabilităţile pentru a face posibil un acord. Argumentele tehnice sau juridice avansate de unele state membre pentru a respinge acest program sunt depăşite. Vreau să asigur beneficiarii acestui sprijin şi organizaţiile caritabile de angajamentul Comisiei Europene de a susţine şi de a permanentiza acest program", a declarat Dacian Cioloş, precizând că "mai este încă timp pentru a acţiona".
Un procent de 51% din produsele distribuite în 2010 de Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente au venit din PEAD. În fiecare an, mai mult de 18 milioane de persoane din 20 de State membre ale Uniunii Europene beneficiază de ajutoarele alimentare distribuite în cadrul acestui program.
În urma deciziei Curţii de Justiţie din 13 aprilie 2011 care a declarat ilegale dispoziţiile planului pentru 2009, ce prevedea achiziţia de pe piaţă a produselor alimentare, planul pentru anul 2012 a trebui adoptat cu un buget foarte redus. Astfel, pe 10 iunie 2011, Comisia Europeană a fost nevoită să adopte un plan pentru 2012 limitându-l la stocurile de intervenţie disponibile, ceea ce reprezintă un buget de € 113,5 milioane, adică mai puţin de un sfert din planurile precedente.
Pentru a depăşi dificultăţile juridice ridicate de unele State membre, pe 3 octombrie, Comisia a adoptat în procedură de urgenţă o nouă propunere amendată Aceasta adaugă o a doua bază legală (Articolul 175(3) coeziune socială) bazei legale agricole existente, propunând o finanţare exclusivă din bugetul Uniunii Europene.
Pe 17 septembrie 20