Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul… „Peştera”, de la anul

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 21 octombrie 2011 ·

În urmă cu ceva ani, la Peştera „Valea Cetăţii” se intra pe brânci şi lumina în interior era doar de la o făclie. De la sfârşitul anului trecut, însă, peştera de la Râşnov a intrat în circuitul turistic, după ce a fost amenajată la standarde europene, dar şi în atenţia oficialilor. Ieri, chiar la „gura” Peşterii, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a deschis prima conferinţă naţională pe tema peşterilor, organizată de Asociaţia Peşterilor Turistice din România, Consiliului Judeţean Braşov, Primăria şi Consiliul Local Râşnov. „Am ales să venim la Râşnov, la prima conferinţă, tocmai pentru că este prima peşteră modernă din România şi printre cele mai bine amenajate peşteri din Europa”, a explicat Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie.

„Mă bucură faptul că vin în această zonă, în care, cetăţenii oraşului Râşnov îşi aduc aminte, puteau intra doar pe burtă ca să o vadă (peştera – n.r.). Mă bucură faptul că acest obiectiv a fost pus în valoare de oameni pe care noi, administraţia locală am avut posibilitatea să-i sprijinim. Peştera, pe lângă Cetatea Râşnov şi pe lângă toate celelalte obiective contribuie la dezvoltarea localităţii noastre. Am convingerea că, pe lângă statutul de staţiune turistică de interes naţional pe care-l obţinem, vom avea cea mai importantă zonă de agrement, astfel încât turiştii, la Râşnov, să petreacă cel puţin o săptămână aici”, a spus şi primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea.

Promisiuni de la

ministrul Mediului

La prima conferinţă de peşteri s-au întâlnit speologi, administratori, dar şi custozi ale unor asemenea obiective turistice, care au discutat despre situaţiile existente acum în România, despre implicarea sau neimplicarea autorităţilor locale în acest subiect etc. „Avem peşteri frumoase, dar e loc de mai bine în administrarea şi finanţarea lor. Discuţia a fost una mai mult pragmatică.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°