Parcă anul trecut, reprezentanţii statelor europene îşi mai găseau în obicei să vină cu câte un semnal pozitiv, să previzioneze o creştere cât de mică a economiei, să anunţe că ce a fost mai greu a trecut, să-şi încurajeze cetăţenii că, uite, mai e doar un pic şi ieşim la liman.

De la o vreme însă, niciun premier ori alt reprezentant al vreunui guvern sau alt organism internaţional nu se mai hazardează să vină cu veşti bune, iar sentimentul pe care îl trăiesc din ce în ce mai mulţi oameni este că lumea a luat-o rău de tot la vale şi nimeni nu îi mai poate opri căderea. Se zice chiar că valul al doilea al crizei va fi cu adevărat nimicitor, că ce am trăit până acum a fost o nimica toată şi că singura nelămurire este "dacă va urma o cădere sau o prăbuşire", după cum zicea "musiu" Patriciu.

Parcă au trecut decenii de când viaţa noastră era cu totul altfel, nu-i aşa? Încă nu-ţi tăiaseră salariul, încă nu-ţi plecaseră colegii ori, şi mai bine, încă aveai un loc de muncă. Poate chiar aveai o firmă care funcţiona şi îţi făceai o sumedenie de planuri. Toată lumea îşi cumpăra maşini şi case, iar la televizor reclamele la credite curgeau cu nemiluita, îţi aminteşti? Şi acuma curg - însă alea cu refinanţarea sau, şi mai groaznic, cele cu recuperarea de datorii. Îţi imaginai atunci - cu doar 2, 3 sau 4 ani înainte - că viitorul o să fie ca zilele de azi? Dar acum îţi imaginezi că ar putea fi mai rău de atât?

Fără soluţii par a fi marile puteri, însă ceea ce îmi pare şi mai îngrijorător este preocuparea anumitor state pentru chestiuni care nu par a avea nicio legătură cu vreo criză economică sau financiară. Poţi să-ţi explici, de pildă, motivul pentru care Grecia, aflată în cea mai adâncă gaură economică din istorie, s-a hotărât tam-nesam să-şi cumpere vreo 400 de tancuri şi câteva fregate militare, deşi se află în incapacitate de plată? Asta după ce c