La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se lucrează ca odinioară pe şantierele socialismului multilateral dezvoltat. În schimburi, adică, zi-lumină, ca la Bumbeşti-Livezeni. Parcă şi aud strigătul proletar „Hei, rup! Hei, rup, bum!”, adaptat prezentului scrântit: „Hei, rup! Hei, rup, Jus!”. Completele trec dintr-o sală în alta, cu ochii pe ceas, nu cumva să strice planificarea pricinilor. Fac pauze scurte, de-o cafea chioară, şi se grăbesc să reintre în şedinţe. Altele sunt îmbarcate în furgonete, laolaltă cu stivele de dosare mucegăite, şi duse în stabilimente de împrumut. În pripă, dregătorii administraţiei au agăţat pe frontispiciul clădirilor coşcovite însemnele importantei instituţii. Să ştie lumea că mica reformă duduie, că furnalul fumegă continuu... Insultată şi dojenită de fitecine, Justiţia română şi-a luat de grijă şi depune eforturi supraomeneşti să ţină pasul cu ocările. Se încordează să le arate detractorilor că se poate şi altcumva, că se primeneşte stahanovist. În consecinţă, termenele s-au strâns sufocant, normele de procedură penală sunt tot mai facultative, singurul deziderat fiind celeritatea. Miroase a curte marţială, a justiţie controlată politic, şi mă rog, zău!, ca pretoriul să nu se transforme în pluton de execuţie.
Am devenit cu toţii – magistraţi şi avocaţi – cobai în robă, ţintele unui experiment nemaiîntâlnit în vremuri părelnic normale. Suntem siliţi să testăm o formulă judiciară specifică stării de necesitate, raţiunii înnoptate. Ni s-a întunecat luciditatea, iar în dosul bulversării rostului actului de justiţie stă interesul politic al guvernanţilor de azi, de ieri, dintotdeauna. Obsesia lor de a-şi subordona plămăditorii de verdicte judecătoreşti, de a-i anexa făţiş. Astfel s-a pritocit diversiunea ordinară a asmuţirii opiniei publice împotriva judecătorilor şi procurorilor, defăimarea lor sistematică şi ag
