De la venirea în Franţa şi până la mijlocul acestei săptămâni, Bănel Nicoliţă s-a simţit ca un oaspete în Saint-Etienne.
Mijlocaşul, ajutat de prietenii săi, s-a ocupat în ultima perioadă de găsirea unui loc în care să se simtă mai confortabil şi a închiriat o vilă. "Zona în care
mi-am găsit casă e un fel de cartier Primăverii, dar situat în Pipera. Îmi place mult de tot aici, e ca acasă", explică fotbalistul, mândru. Într-adevăr, locuinţa este într-o suburbie a oraşului, e înconjurată de verdeaţă şi are acces rapid la şoseaua principală. Bănel scoate din buzunar 1.800 de euro pe lună pentru chirie şi are la dispoziţie trei camere la etaj, un living spaţios la parter şi o bucătărie complet utilată. Curtea mică, dar cochetă, este dotată cu piscină şi terasă "pentru grătarele din timpul verii".
Proprietar multimilionar
"Ăsta care are casa stă pe milioane de euro, frate. Are bani serioşi, nu glumă, dar e băiat de treabă", mărturiseşte Bănel. Aşa este. Proprietarul i-a făcut o vizită fotbalistului pentru a aranja montarea sistemului de internet wireless. Deşi "stă pe milioane", omul nu vrea să arate asta. Sosit alături de "a doua soţie din carieră", acesta a coborât dintr-un Volkswagen Golf Cabrio din 1995. "Bănel, stai liniştit, în câteva ore rezolvăm cu netul!". "Pas de problème,
chief!", combină fotbalistul limbile străine. "Oricum e pentru ăştia (arată spre Vali şi Gigi), eu îmi bag net pe telefon şi nu mai am treabă".
De la venirea în Franţa şi până la mijlocul acestei săptămâni, Bănel Nicoliţă s-a simţit ca un oaspete în Saint-Etienne.
Mijlocaşul, ajutat de prietenii săi, s-a ocupat în ultima perioadă de găsirea unui loc în care să se simtă mai confortabil şi a închiriat o vilă. "Zona în care
mi-am găsit casă e un fel de cartier Primăverii, dar situat în Pipera. Îmi place mult de tot aici, e ca ac