Dinu Patriciu nu a pierdut acum procesul privind filmuletul de la Ploiesti. L-a pierdut in decembrie 2009, atunci Traian Basescu a castigat alegerile. Si nu a pierdut atunci doar Dinu Patriciu. A fost invinsa cea mai masiva masinarie de lupta mediatica, concentrata impotriva unui singur om. Si au pierdut tocmai pentru ca au fost prea multi, prea inversunati si prea grosieri.
Rezultatul alegerilor a infirmat un anumit mod de a face presa si campanie, a dovedit adevarul simplu ca intre linsare si victimizare este doar un pas, o diferenta de doza, de reglaj fin care a scapat mult de sub control in acea perioada feroce.
Desi expertiza a aratat ca filmul "agresiunii" a fost alterat, cred ca majoritatea romanilor a ramas cu impresia ca la mitingul acela de la Ploiesti s-a intamplat totusi ceva. Nu pumnul care trebuia sa izbeasca retina telespectatorului din filmuletul alterat, dar un incident a existat probabil. Fac parte dintre cei care cred acest lucru, iar prin atitudinea de la finalul singurei infruntari directe cu Mircea Geoana, insusi Traian Basescu a lasat, intr-un fel, sa se inteleaga acest lucru.
Dar aceasta suspiciune a fost sufocata de isteria difuzarii pana la greata a filmuletului cu pricina. Au fost mii de difuzari fara incetare, intr-o incercare aproape ostentativa de a scrijeli imaginile pe retina si creierul electoratului. Iar electoratul s-a simtit agresat de aceasta atitudine, mai mult decat de eventualul pumn. Si sa fi fost perfect autentic, filmuletul tot efecte contrare celor scontate ar fi produs, caci si fara a putea defini incercarea de manipulare, oamenii au respins-o instinctiv. A fost o lectie de baza, ca de manual, pe care presa ar trebui sa nu o uite niciodata.
Asa ca sentinta de saptamana aceasta nici macar nu mai conteaza cu adevarat pentru opinia publica. Cat despre principalii protagonisti ai