Ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment solemn, desfăşurat civilizat şi calm, într-o atmosferă chiar de reconciliere naţională, cel puţin asupra unui subiect - rolul, cu bune şi cu rele, al fostului rege Mihai I în istoria ţării, eveniment prilejuit de împlinirea de către acesta a vârstei de 90 de ani - a devenit un subiect de dispute, cu ton coborând în mahala. Ton dat astă-vară chiar de către actualul preşedinte, Traian Băsescu, care, fără a aduce argumente, l-a vituperat pe ex-monarh ca fiind un trădător de ţară, persistând apoi, cu diferite ocazii, în încrâncenarea sa. Fireşte, ţuţării pedelişti au înţeles ordinul, au pocnit din călcâie şi, atunci când liberalii au propus ca jubileul să fie onorat prin invitarea lui Mihai I să ţină un discurs în Parlament, au reacţionat iniţial opunându- se vehement şi grobian, unul din liderii lor ajungând să declare nesimţit că, poate, cel mult, să fie primit la un şpriţ în vreo săliţă, nu în plen. Au schimbat macazul abia când au văzut indignarea opiniei publice şi a majorităţii politicienilor, dându- şi seama că au făcut o gafă electorală de proporţii.

Bolovanul fusese însă aruncat în baltă şi era greu de scos. Mai mult, prostia pedeliştilor a resuscitat tema îngălbenită a restaurării monarhiei, iscând iarăşi confruntări de opinie sterile şi nefiind departe de a fi încă o diversiune prin care se abate atenţia de la problemele extrem de grave şi reale ale ţării. Nostalgicii monarhiei, poate jinduind să facă parte din-tr-o iluzorie nouă camarilă regală, văd în restauraţie, cum i se gâtuia vocea de emoţie unui de altfel reputat regizor, “o întoarcere la normalitate”.

Monarhia poate ar fi fost o soluţie în 1990- 1991. Dar nu acum când, la 90 de ani, asta-i viaţa, Mihai I nu poate biologic face faţă unei asemenea răspunderi, într-o vreme tulbure. Şi atunci, cine? Margareta, o gospodină vrednică dar atât, şi soţul