Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaddafi, împuşcat în cap într-un schimb de focuri. Operaţiunea NATO în Libia s-a încheiat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 octombrie 2011 ·

Fostul lider libian Muammar Gaddafi a fost împuşcat în cap într-un schimb de focuri, ieri, la Sirt, oraşul său natal, a declarat şeful guvernului Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), Mahmoud Jibril, citat de AFP. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

"Când a fost găsit, era sănătos şi avea o armă asupra lui", a declarat Jibril în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Tripoli, adăugând că acesta a fost condus ulterior spre o maşină de teren.

"Când vehiculul a demarat, a fost prins în schimbul de focuri dintre luptătorii pro-Gaddafi şi revoluţionari şi a fost împuşcat în cap", a precizat el.

Oficialul libian a confirmat faptul că fostul dictator a fost capturat viu, dar a murit din cauza rănilor, înainte de a ajunge la spital.

NATO a oprit bombardamentele

Misiunea NATO în Libia s-a încheiat, a anunţat, în această dimineaţă, ministrul francez de externe, Alain Juppe. "Cred că putem spune că operaţiunea militară s-a terminat, întregul teritoriu libian fiind sub controlul Consiliului Naţional de Tranziţie. Î câteva măsuri de tranziţie, dar operaţiunea NATO a ajuns la final", a mai spus oficialul francez.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, declarase, ieri, că odată cu moartea lui Muammar Gaddafi s-a apropiat clipa în care campania de bombardare organizată de către Alianţă se va încheia."După 42 de ani, regimul de teamă al colonelului Gaddafi a ajuns al final. Fac un apel la libieni să uite de diferenţele care-i despart şi să lucreze împreună pentru a construi un viitor mai bun", a spus el.

Scenele de bucurie şi sărbătoare au continuat până târziu în noapte în oraşe şi sate din Libia, la aflarea veştii că Gaddafi a murit. Grupuri de tineri au tras cu arme de foc în aer, iar şoferii maşinilor ieşite pe străzi au claxonat îndelung în semn de bucurie. În capitala Tripoli, maşinile au blocat centrul oraşului, @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°