Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE se pregateste de un al doilea summit de criza - miercuri

Publicat in Ziare.com, vineri 21 octombrie 2011 ·

Liderii europeni vor fi nevoiti sa sustina un al doilea summit de criza, posibil chiar miercuri, din cauza inabilitatii Germaniei si Frantei de a ajunge la o intelegere privind majorarea fondului de salvare, ce dispune, in prezent, de 440 de miliarde de euro.

Desi vor incerca sa gaseasca o solutie pentru criza datoriilor din zona euro in cadrul summit-ului care se va desfasura duminica, un oficial german a declarat ca nu se va lua nici o decizie in privinta majorarii fondului, numit Facilitatea pentru Stabilitatea Financiara Europeana, relateaza Financial Times.

"Nu vor exista intelegeri. Acest lucru nu se va intampla pana miercuri, cel mai devreme", a spus oficialul german. De asemenea, oficialii francezi sustin ca al doilea summit s-ar putea tine chiar inainte de miercuri.

Insa, intrebat daca liderii UE vor mai sustine si summit-ul de duminica, oficialul german a declarat: "Este o intrebare buna. Sarkozy asa vrea".

Un alt oficial european sustine ca se vor lua decizii importante si duminica, iar diplomatii au declarat ca detinatorii de obligatiuni elene vor fi de acord sa accepte o pierdere de 50 la suta. In plus, se pare ca exista un consens in privinta cresterii capitalului bancilor din zona euro cu aproximativ 80 de miliarde de euro.

Intr-un comunicat de presa al presedintiei franceze, se arata ca, duminica, ar trebui sa se discute despre planul de stopare a crizei datoriilor, mai degraba decat sa se ia decizii.

Potrivit unui alt oficial UE, Frantei ii este teama ca va pierde ratingul AAA, in cazul majorarii fondului de salvare, iar aceasta retrogradare ar conduce la o prabusire a sistemului financiar european.

Liderii europeni vor fi nevoiti sa sustina un al doilea summit de criza, posibil chiar miercuri, din cauza inabilitatii Germaniei si Frantei de a ajunge la o inteleg

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°