A răzbit în lumea sportului, inclusiv după o pauză de cinci ani. Acum, ar putea să rateze Europenele la Unifight, din lipsa banilor.
Are judo-ul în sânge. Încă din primii ani de viaţă a călcat pe tatami şi a descoperit cele mai eficiente tehnici de luptă. A avut norocul de a se naşte într-o familie de sportivi, însă talentul şi dedicaţia au clasat-o pe primele locuri ale podiumului.
În perioada 1996-1999, a făcut parte din lotul naţional de judo, a ajuns campioană naţională de junioare şi cadete, a fost medaliată la Senioare, în 2000 a ajuns campioană balcanică, iar anul trecut a devenit campioană naţională la Unifight.
La câte rezultate remarcabile a avut, nici ea nu mai ştie numărul competiţiilor câştigate. „Prima medalie, bronzul, am câştigat-o în clasa a cincea, cu echipa la Oneşti. Pe urmă, în clasa a şaptea, am luat locul 5 la seniori, eu fiind junioară. Un an mai târziu, am ieşit campioană naţională. A ieşit apoi pe locul III la campionatele balcanice, seniori şi juniori. Sunt aşa de multe, că nu le mai ţin minte.
Pe când eram în lotul naţional de la Cluj, în Franţa, am luat cu echipa locul întâi şi locul III la individual. În 2000, am ieşit campioană balcanică şi tot în 2000, am luat locul III la seniori. De atunci şi până prin 2004, am luat numai locul trei. N-am mai trecut de el”, mărturiseşte Mihaela Gîdea.
Sacrificii, multă muncă şi bani puţini
După o întrerupere de cinci ani, timp în care a făcut o facultate, dar şi-a întemeiat şi o familie, Nina, aşa cum o strigă toţi colegii, s-a reîntors la viaţa de sportiv.
A cochetat în timpul facultăţii şi cu luptele libere, şi nu fără a „marca”. A ieşit campioană naţională, împreună cu echipa din Craiova. Acum, ajunsă la 28 de ani, o vârstă la care alţii poate se retrag, Mihaela Gîdea ne dă o lecţie.
Accidentă