Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, l-a nominalizat ieri, în mod neaşteptat, pe Ignazio Visco, numărul trei din banca centrală, pentru funcţia de guvernator, potrivit Reuters.
Visco, în vârstă de 61 de ani, a apărut ca un candidat de compromis în al unsprezecelea ceas pentru înlocuirea lui Mario Draghi, după luni de certuri în interiorul coaliţiei de centru-dreapta.
Biroul lui berlusconi a anunţat că a trimis o scrisoare Consiliului Guvernatorilor prin care arată că Guvernul doreşte ca Visco să fie numit atunci când Draghi va părăsi funcţia pentru a deveni preşedintele Băncii Centrale Europene la 1 noiembrie.
Nominalizarea lui Visco ar urma să fie aprobată de preşedintele Giorgio Napolitano, care numeşte în mod oficial şeful Băncii Italiei.
Un economist distins şi fost economist-şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu sediul în Paris, Visco a câştigat în faţa lui Fabrizio Saccomanni, adjunctul lui Draghi la Banca Italiei, a directorului general al Trezoreriei, Grilli Vittorio, şi a lui Lorenzo Smaghi Bini, membruItaliei în boardul executiv al Băncii Centrale Europene.
Bini Smaghi a fost până în ultimul minut favorit pentru a-l înlocui Draghi, cel puţin ca urmare a presiunilor venite din partea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, pentru a evita ca italia să aibă trei membri cu drept de vot în BCE faţă de unul singur în cazul Franţei.
"Numirea lui Visco este o surpriză, deoarece acest lucru va crea o problemă cu Franţa, dacă Bini Smaghi încă refuză să demisioneze din consiliul BCE", a declarat Gilles Moec, economist-şef pe zona euro de la Deutsche Bank.
"Sunt surprins, aceasta este primul lucru bun pe care guvernul Berlusconi l-a făcut", a declarat Giacomo Vaciago, profesor de economie la Universitatea Cattolica din Milano.
"El are o înaltă calificare, are o mare experienţă internaţională