Câţiva muncitori cocoşaţi sub frigul de octombrie căzut brusc peste oraş potrivesc cu migală dalele viitoarei piaţete “medievale” de la Alba Iulia. Au ordin să termine repede acest puzzle uriaş, în care totul se leagă armonios. Dedesubt, la un metru, clădirile administrative ale castrului roman vechi de 2.000 de ani răsuflă uşurate: pot sta liniştite în continuare, pentru că nu riscă să fie descoperite. Cel puţin nu în următorii 49 de ani.
Dacă lumea este scuturată de „protestul indignaţilor”, Alba Iulia nu este în stare nici măcar de un „protest al resemnaţilor”. Şi bine face…
Nu mai bine visăm noi la Capitală Culturală Europeană în 2020 decât să ne gândim că, acum, în 2011, o singură firmă decide, peste autorităţi, specialişti, muzee şi oricine altcineva să înlocuiască Parcul Custozza (scuarul, na!) cu o piaţetă, peste „cadavrul” centrului administrativ al vechiului oraş roman? Nu ne interesează să descoperim ceea ce poate fi cel mai important sit arheologic din România, după cum nu ne interesează nici nu ştiu ce biserică creştină de nu ştiu ce secol, unică în ţară la noi, descoperită nu departe nici ea de scuarul amintit, deoarece firma respectivă nu ne permite să ne intereseze. Turiştii nu vin la de-astea. Turiştii vor invada cetatea de la Alba Iulia, câtă frunză şi iarbă, să vadă preafrumoasele ziduri lungi, trotuarele şi petecele de gazon pe care nu ai voie să calci, că te fluieră arbitrii cu peruci, toate puse bine în valoare de lipsa copacilor.
Intuiesc deja întrebările dumneavoastră, bănuindu-mă că încerc o nefericită ironie, aşa că iată răspunsurile: da, ştiu că acum câţiva ani era plină de ciulini şi nu, nu trebuiau să o lase aşa. Doar că orice discuţie despre această zonă pare a fi intrat în epoca resemnării. Resemnare la muzeu, la direcţia judeţeană pentru cultură (denumită aşa în mod ironic), resemnare în presă şi în societatea civil
