* scăderea este cu 24% şi este calculată prin comparaţie cu anul 2000 * acest lucru reiese dintr-o analiză efectuată de jurnaliştii de la econtext.ro, cuprinzând volumul de lemn recoltat pe fiecare judeţ în parte * astfel, conform analizei, Brăila ocupă locul 38, cu 60,9 mii de metri cubi de pădure recoltaţi în 2010, faţă de 79,9 mii de metri cubi în anul 2000
Conform unui grafic Eurostat realizat în 2010, România figurează printre ţările cu cel mai înalt nivel de exploatare a pădurilor, în ciuda suprafeţei forestiere mai reduse decât media europeană. Astfel, în graficul Eurostat, ţara noastră apare cu o pondere a pădurilor în suprafaţa statelor Uniunii Europene de doar 29%. În acest sens, jurnaliştii de la econtext.ro au alcătuit un top al exploatărilor forestiere pe fiecare judeţ în parte din România. Bilanţul econtext.ro compară volumul de lemn consumat în anul 2010 faţă de cel din 2000. Astfel, conform analizei, Brăila ocupă locul 38, cu 60,9 mii de metri cubi de pădure recoltaţi în 2010, faţă de 79,9 mii de metri cubi în anul 2000, având o scădere de 24%.
"Braşov este judeţul în care s-a consemnat cea mai mare creştere a volumului de lemn recoltat în 2010, faţă de 2000. Creşterea este de 63% (de la 500,2 mii de metri cubi în 2000, până la 815,7 miii mc în 2010). Pe scurt, în Braşov, s-a recoltat cu 63% mai mult lemn în 2010 faţă de 2000. Pe ansamblu, volumul de lemn recoltat în perioada 2000 - 2010 a crescut în 26 de judeţe şi a scăzut în 15", menţionează cei de la econtext.ro.
Braşovul este urmat de judeţele Sălaj (2000 - 89,3 mii de mc; 2010 - 144,6 mii de mc; creşterea înregistrată - 62%) şi Bihor (2000 - 269,5 mii de mc; 2010 - 426,6 mii de mc; creşterea înregistrată - 58%). La polul opus se află judeţele Constanţa (2000 - 77 mii de mc; 2010 - 52,9 mii de mc; scăderea înregistrată - 31%) şi Teleorman (2000 - 76,4 mii de mc; 2