/ Foto: Danic Miezul de octombrie al anului 1922 marca, pentru istoria neamului românesc, o dată de o covârşitoare însemnătate politică. La 15 octombrie, acum 89 de ani, pentru a doua oară de la dobândirea neatârnării sale, ţara serba încoronarea suveranilor săi. La Alba Iulia, pe fruntea lui Ferdinand I era aşezată coroana de Rege al României „una şi nedespărţită”, coroana de monarh al unei ţări suverane, reîntregite între graniţele ei fireşti, aşa cum cu secole în urmă o făurise Voievodul Mihai Viteazul. Serbările naţionale au ţinut atunci trei zile, împânzind întreaga ţară, momentele esenţiale fiind însă Încoronarea, la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii Neamului, şi trecerea suveranilor pe sub Arcul de Triumf, într-un Bucureşti în care-i aştepta un popor entuziast.
Nu e locul acum să trecem în revistă toate evenimentele care au avut loc pe parcursul celor trei zile de serbări. Dar pentru că avem ştiinţă despre acest subiect, şi pentru că protocolul oricărui moment special presupune şi un dineu de gală, să aruncăm o privire peste „meniul Încoronării” (peticul de hârtie care a străbătut
până la noi cele aproape nouă decenii fiind decorat, în medalion, cu chipurile celor doi regi ai ţării, şi ilustrat, semnificativ, cu un desen reprezentându-l pe Regele Ferdinand „cel loial” intrând pe sub arcadele cetăţii de la Alba Iulia într-o postură asemănătoare celei a lui Mihai Viteazul, cu veacuri în urmă).
Primul dineu oferit de cei doi regi ai României Reîntregite, chiar în ziua încoronării lor, începea cu caviar şi ouă fierte „à la forestière” (cu zbârciogi sotaţi în unt, şuncă tăiată fin şi pătrunjel verde). Dineul continua cu sturion de Dunăre „à la parisiènne” (peştele fiind pregătit în unt, cu garnitură de şampinioane şi smântână) şi filé de vită, pregătit în manieră dauphineză, cu sos remoulade (asprit puţin de castraveţii acri). Aspicu
