„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Nicolae Dobrin, cel pe care istoria îl reţine ca fiind un maestru neegalat al fentelor cu balonul rotund. Rămas de mic orfan de tată, Nicolae Dobrin îşi petrecea aproape tot timpul jucând fotbal cu prietenii, pe un maidan de pe malurile Argeşului, cunoscut sub numele de „Maracana“.

A ajuns la Dinamo Piteşti printr-o întâmplare. În 1959, impresionaţi fiind de puştii care băteau mingea cât era ziua de lungă, titularii echipei fanion a oraşului, în frunte cu Florin Halagian, le-au acordat onoarea unei miuţe, de dragul distracţiei. Numai că puştanii lui Dobrin i-au bătut pe profesionişti cu 12-2, ascunzându-le pur şi simplu mingea. La 14 ani, „Gicu" debuta deja în primul eşalon, într-un meci cu Ştiinţa Craiova. A ars etapele în continuare, iar la 17 ani juca deja prima sa partidă în tricoul echipei naţionale, contra reprezentativei RFG-ului.

Adversar direct i-a fost Horst Szymaniak, un mijlocaş ce participase deja, la acea oră, la două Cupe Mondiale. Nimic din astea nu l-a speriat pe Dobrin, care în primele minute i-a introdus nonşalant balonul printre picioare, ca unui vechi amic de pe maidan. În anii ce au urmat, „Prinţul din Trivale" a condus Argeşul din succes în succes, ajutând echipa piteşteană să câştige primele şi singurele sale titluri din palmares, în 1972 şi 1979. Era vremea când refrenul „Ce ne facem, oameni buni, cu acest Dobrin, care ascunde mereu mingea de n-o mai găsim?" se cânta pe toate stadioanele din ţară.

I s-a refuzat transferul la Real Madrid

În toamna lui 1972, FC Argeş a jucat cu Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni. A fost 2-1 la Piteşti şi 1-3 în Spania. În urma acestei „duble", Don Santiago Bernabeu, cel mai mare preşedinte de club din istoria fotbalului, a vrut cu orice preţ să-l transfere pe Dobrin, fiind disp