Consilierii locali din Comănești au anulat, la sfârșitul săptămânii trecute, hotărârea de Consiliu Local (CL) emisă la mijlocul lunii septembrie, potrivit căreia două dintre grădinițele aflate în subordinea unor școli generale, urmau să fie „dizlocate" și alipite la o alta de sine stătătoare.
Concret, Grădinița nr. 3 din cadrul Școlii „Dimitrie Ghica" și Grădinița nr. 6 din cadrul Școlii „Ciprian Porumbescu" din Comănești erau cât pe ce să își piardă preșcolarii în favoarea grădiniței „Crai Nou".
Totul a început când, după începerea anului școlar, Lenuța Colpoș, directorul Grădiniței „Crai Nou", a înaintat către CL Comănești o solicitare năucitoare.
Ea a cerut ca unitatea școlară pe care o conduce să se „îmbogățească" cu alte două grădinițe. Cu toate că Inspectoratul Școlar nu avea habar de „mișcare", hotărârea CL-ului a fost votată și urma să fie pusă rapid în aplicare deși nu avea niciun temei legal.
La mai puțin de zece zile după ce situația a fost prezentată în paginile ziarului Adevărul, consilierii locali au decis să dea o altă hotărâre care să o anuleze pe prima.
O altă soluție: „Lipim «Crai Nou» de «Dumbrava minunată»"
În cadrul ultimei ședințe de CL, primarul Comăneștiului Viorel Miron a afirmat că a găsit rapid o altă soluție: va reuni grădinița condusă de Colpoș de „Dumbrava minunată".
„Doamna director Colpoș a revenit cu o altă adresă prin care spune că va avea personalitate juridică, deoarece se va reuni cu «Dumbrava minunată» și nu mai e nevoie dezlipirea celor două", a afirmat edilul Miron.
Aceasta, cu toate că, un ordin al ministrului emis în 2010 stipulează faptul că „în timpul anului școlar nu se modifică rețeaua unităților de învățământ cu persolanitate juridică".
Modificarea în structura organizatorică a grădinițelor din Comănești se va realiza la aproape două luni de la începerea noului an șco