Gradul de inteligenţă variază în funcţie de moştenirea genetică, de educaţie, dar şi de bolile copilăriei şi de stilul de viaţă. Cel puţin jumătate din inteligenţa noastră o datorăm genelor. Pentru cei care preferă partea goală a paharului, şi lipsa isteţimii se moşteneşte, dar nu se ştie exact în ce măsură.

Proporţia în care inteligenţa noastră depinde de moştenirea genetică variază între 50 şi 75%. Diferenţa provine din variaţiile unor factori de mediu în perioada de dezvoltare a creierului. Cel mai recent studiu pe această temă, publicat în revista americană „Psihiatrie Moleculară", a demonstrat faptul că inteligenţa este un concept complex chiar şi la nivel de ADN. Potrivit acestuia, nu există o singură genă responsabilă de inteligenţă, ci mai multe. Citeşte şi:

Inteligenţa oscilează. IQ-ului poate să crească, dar şi să scadă în adolescenţă

Studiile realizate pe fraţi la Universitatea din Minnesota au arătat că gemenii monozigoţi (identici) au un IQ similar, indiferent dacă au fost despărţiţi de mici sau dacă au trăit împreună. Similaritatea a fost mai puternică decât în cazul gemenilor nonidentici şi a fraţilor cu vârste diferite. Toate acestea confirmă rolul geneticii în modelarea inteligenţei. Ce se întâmplă, însă, până la procentul de 100%?

O colaborare între genetică şi educaţie

Toţi specialiştii sunt de acord că educaţia primită în copilărie şi mediul de viaţă din primii ani sunt esenţiale în dezvoltarea inteligenţei. „Din punct de vedere funcţional, inteligenţa se traduce printr-un număr mare de conexiuni între neuroni, numite sinapse. Componenta genetică este importantă, în sensul că individul se naşte cu un bagaj structural care îl face apt de a se adapta mai bine sau mai prost la cerinţele mediului ambiant. Următorul factor sunt modelele pe care individul le are în anii de formare", explică Radu Braga, cercetător în neuroş