Adepţii Windows au hotărât că nu mai are rost să cumpere Windows 7 şi aşteaptă noua versiune
Gigantul american pierde din ritmul vânzărilor, iar profitul a urcat uşor la 5,7 mld. dolari
Profitul net al Microsoft a urcat cu 5% în trimestrul al treilea al acestui an, la 5,7 miliarde de dolari, după o creştere modestă a vânzărilor sistemului de operare Windows, afectate de încetinirea pieţei PC-urilor şi de amânarea achiziţiilor de către clienţii care aşteaptă Windows 8.
Vânzările Windows, care rulează în peste 90% din PC-urile din întreaga lume, au urcat cu numai 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în linie cu evoluţia vânzărilor de computere personale, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Windows a trecut astfel pe creştere după trei trimestre consecutive de scădere, însă dinamica vânzărilor nu a fost atât de puternică pe cât se aşteptau unii analişti.
Vânzările Windows 7, cel mai nou sistem de operare al Microsoft, s-au stabilizat după lansarea din 2009, iar creşterea diviziei depinde acum de clienţii business ai Microsoft, care continuă să investească în tehnologie în pofida condiţiilor economice dificile. Pe de altă parte, o bună parte dintre clienţii Microsoft aşteaptă Windows 8, care ar putea fi lansat anul viitor, amânând orice achiziţie.
Veniturile companiei au crescut cu 7% în perioada iulie - septembrie, primul trimestru al anului fiscal, la 17,3 miliarde de dolari. Acţiunile Microsoft, care se menţin de 10 ani în intervalul 20-30 de dolari, au scăzut joi seară la New York cu 0,7%, la 26,85 dolari, după ce închiseseră şedinţa bursieră la 27,04 dolari.
Microsoft speră în revenirea pe profit a diviziei de servicii online
Un factor optimist pentru Microsoft este potenţiala revenire a diviziei de servicii online pe profit într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Divizia, care include