Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IN MEMORIAM S-a stins unul dintre marii patrioţi ai României

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Despre generalul în rezervă Toma Munteanu, de curând plecat în veşnicie, la vârsta de 73 de ani, se poate scrie, fără niciun efort, o carte. A fost preşedintele filialei Galaţi a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor şi consilier local.

Născut în comuna botoşăneană Flămânzi (de unde a pornit scânteia răscoalei din 1907), Toma Munteanu nu şi-a uitat niciodată plaiurile natale, pe cale le-a vizitat des şi pe care le-a pomenit în mai multe cărţi ale sale. De altfel, autorităţile din satul natal au marcat relaţia specială cu generalul Munteanu, pe care l-au desemnat cetăţean de onoare, în urmă cu patru ani.

I-a plăcut milităria încă din copilăria pe care şi-a trăit-o în umbra celui de-al doilea război mondial. A urmat liceul militar, apoi Academia militară şi a ales Galaţiul pentru a-i fi a doua casă.

Întrega carieră i-a fost marcată de patriotism, de iubirea faţă de ţară, faţă de cei care s-au jertfit pentru apărarea neamului.

Deloc întâmplător, generalul Toma Munteanu a fost, până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, preşedintele filialei Galaţi a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, organizaţie care reuneşte marii patrioţi români.

Nu putem să ni-l amintim pe Toma Munteanu decât ca pe un om bun, care a crezut tot timpul că succesul naţiei stă în unitatea ei, în patriotismul necondiţionat. A scris numeroase cărţi pe această temă, dar şi despre războaiele României, despre lumea satului, despre lumea sufletului său. A fost medaliat de mai multe ori, iar pe pieptul lui se află ordinul „Meritul Militar".

A încercat să fie util şi oraşului care l-a adoptat, perioada 2000-2004, fiind consilier local, membru al comisiei de urbanism.

„Un coleg de un bun simţ remarcabil", îl descrie viceprimarul Mircea Cristea, coleg de comisie în acea vreme cu Toma Munteanu.

După retragerea din cariera

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°