Cînd te compari tot timpul cu nimeni, poţi să mori convins c-ai fost cineva

Nu ştiu cum s-a ajuns la zicala “aiurea-n tramvai”, dar ştiu cum s-a ajuns ca nişte lungani cu reflexe întîrziate şi plini de fudulie mititelească, care au avut o contribuţie mai mult decît meritorie la retrogradarea Craiovei, să fie transferaţi la Steaua Brăneşti în roluri de baroni. Poate că li s-ar fi zis, în cea mai păduchioasă tradiţie a jurnalismului de superlative, diamante, briliante, titani, prinţi şi împăraţi, dacă apelativele acestea de Harlem balcanic n-ar fi fost adjudecate de multă vreme de alte muhaiele de elită.

Fapt e că lucrurile se leagă, fiindcă un antrenor, care a retrogradat cu succes Brăneştiul, şi o adunătură de mediocri cu picioare de sticlă şi interese de lefegii la un patron lesne de făcut la buzunar n-aveau nevoie decît de fraţii Costea ca să ducă Steaua cea rătăcitoare mai jos ca niciodată. E cinstit să spunem că cei doi fraţi olteni n-ar fi căpătat, în cei cîţiva ani de fotbal - pardon de expresie! - aiurea-n tramvai, adică de mijlocul şi de coada clasamentului, un veritabil tsunami de certificări bombastice, dacă stimaţii mei colegi de jurnalism nu s-ar fi luat unii după alţii, plusînd papagaliceşte la elogii, ca nu cumva să pară mai neprofesioniştii unii ca alţii.

Adevărul e că şi în media există Putere şi Opoziţe şi că numărul colegilor care s-au dat cu Puterea e mai mare ca al acelora care scriu ce se vede, nu ce zic investitorii c-ar trebui să vadă. Nu merg pînă acolo încît să invoc o prezumţie de vinovăţie discret financiară, dar în destule situaţii comentariile put de-ţi mută nasul din loc. Legenda fraţilor craioveni, care mănîncă jăratic şi marchează genial, a fost fabricată în falş de tot neamul de comentatori şi dintr-un motiv cumva de înţeles: cînd n-ai nimic la orizont, lumina unei brichete poate să semene, la un neam atît de imagi