Se spune că pe omul prost îl strânge dracul de gât, iar el nu observă. În această situaţie sunt oamenii noştri politici sau analiştii politici care susţin sus şi tare că trebuie să ne împrietenim cu Rusia, care nu mai este un inamic. Desigur, relaţiile cu colosul de la răsărit trebuie dezgheţate, dar să nu uităm că, deocamdată, suntem în tabere militare diferite. Nu degeaba au instalat americanii scutul antirachetă la Deveselu.
Din punctul meu de vedere, Rusia rămâne, vorba lui Take Ionescu, duşmanul nostru natural. E cert că şi Moscova ne tratează drept un stat inamic. Iată, ca să fim mai convingători, ce a anunţat prestigioasa agenţie Oxford Analytica: “Una dintre priorităţile premierului rus este reforma serviciului secret al armatei, GRU, (…) Forma şi misiunea GRU au fost modificate pentru a reflecta noile priorităţi ale elitelor politice şi militare, iar Europa de Est şi ţările din Asia Centrală vor fi printre obiectivele sale principale”. Mai vreţi dovezi? Iar aici vorbim de elita serviciilor de informaţii ruse, spionajul militar. Nicidecum de fostul KGB, transformat în Serviciul Străin de Informaţii (SVR), care pare o domniţă cu pension şi de bune moravuri faţă de GRU, care de la crearea sa în 1918 de către Leon Trotski, primul comandant al Armatei Roşii, a băgat frica nu doar în toată Europa, ci în întreaga lume.
De altfel, necunoscătorii vorbesc şi astăzi de implicarea KGB-ului în evenimentele din decembrie ’89, când, de fapt, a fost mâna GRU, a spionilor militari. O fi semn bun că GRU ne-a luat la ochi? Şi atunci, cum să-i consideri pe cei care militează pentru o prietenie cu Rusia? Inconştienţi sau trădători?
