Centrul de juniori al CFR Cluj şi al „U" Cluj oferă servicii gratuite, în timp ce pentru şcoala de fotbal „FC Ardealul" părinţii scot din buzunar 100 de lei lunar.
Clubul privat „FC Ardealul" pregăteşte doar juniori care vor face performanţă. Taxa este de 100 de lei lunar. „Selecţia este continuă, dar vara şi iarna se fac legitimările. Noi nu facem antrenamente de masă, ci doar pentru performanţă ", spune Călin Moldovan, reprezentantul clubului. Aici au fost formaţi jucătorii Mihai Răduţ, în prezent la echipa naţională, Andrei Lungu, de la Sportul Studenţesc, şi Dinu Moldovan, portarul echipei Espanyol Barcelona.
Centrul de juniori CFR Cluj lucrează pe trei segmente de vârstă, iar selecţia e permanentă. Singura condiţie e ca juniorii să aibă cinci ani împliniţi. Cel de iniţiere se adresează copiilor cu vârste de până la 10 ani, în timp ce segmentul de dezvoltare se adresează juniorilor de cel mult 14 ani. Grupa de perfecţionare, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, oferă programul cel mai complex, adică cinci antrenamente pe săptămâmă. „Cea mai mică grupă pe care o avem în acest moment e formată din copii născuţi în 2006. Toţi copiii sunt primiţi la probe, pe cei care au talent nativ îi remarcăm după primele două probe", explică Vasile Gheorghe,coordonatorul centrului. Aici a fost descoperit Sergiu Buş, care în prezent e împrumutat echipei de fotbal FCM Târgu-Mureş.
Părinţii care optează pentru Centrul „U" trebuie doar să-i contacteze pe antrenori pentru a programa o întâlnire. „Doar pentru grupele mari, cei născuţi înte 1993 şi 1996, se organizează acţiuni de selecţie. Acestea se anunţă pe site", afirmă Marian Onicaş, coordonatorul centrului. Aici, cei mici se antrenează de două ori pe săptămână şi serviciile sunt gratuite. Cei mai mici copii şcoliţi aici sunt născuţi în 2006 şi sunt antrenaţi de Daniel Sima. Acelaşi antrenor s-a ocupat