M-am săturat de politicieni ca de mere acre. Vorba genialului Victor Eftimiu: \"M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!\".
Aceleaşi dezbateri inutile, aceaşi contre golăneşti care mai au pic să semene cu "ba pe a mă-tii". Toate de o sterilitate agresivă, fără nicio noimă, discuţii de dragul discuţiilor. Păi, nu suntem conduşi după 1990 de nişte secături? De nişte lepre care nu au alt scop decât să se îmbogăţească? De nişte pungaşi? Am auzit, poate de prea multe ori, că, după revoluţii, convulsii sociale, furtuni, la suprafaţă ies gunoaiele. Spuma murdară a abisului! Nu m-am aşteptat ca după învolburarea din 1989 pe limanul proaspetei democraţii să apară Afrodita. Dar cu ce-i vinovat poporul acesta că a fost acaparat de netrebnici şi scârnăvii? Şi, culmea tupeului, aceste lepădături - calificate la locul de muncă - nu vor să plece. Susţin că sunt profesionişti, că reprezintă, auzi tupeu obraznic (vorba profesorului Angelo Niculescu), clasa politică!
Nu mă pot abţine să nu-mi aduc aminte de celebrul om politic Petre P. Carp. Un om politic autentic, cu o certă vocaţie, nu ca măscăricii de azi. Se ştie că junimistul moldovean este un germanofil înrăit, poate şi datorită educaţiei sale şi studiilor pe care le-a absolvit în Germania. În Consiliul de Coroană din 1914, conservatorul Carp a fost singurul om politic român care i-a dat dreptate bătrânului rege Carol I, ca România să intre în război alături de Puterile Centrale. Regele îl preţuia şi chiar era singurul căruia îi întindea toate degetele de la mână. Destinul şi pronia divină au făcut până la urmă ca ţara să intre în conflagraţia mondială alături de Antanta, iar în 1918 să se realizeze visul de veacuri, România Mare.
Uimit de această înfăptuire istorică, pe patul de moarte, bătrânul om politic – unul din făuritorii României moderne, un "părinte al naţiunii", după cum spun amer
