Cofondatorul Apple vorbeşte în volumul biografic care va fi lansat luni despre Bill Gates, care spune că ar fi trebuit să meargă la un ashram, despre succesorul său, Tim Cook, dar şi despre alţi contemporani ai săi.
Iată câteva dintre cele mai sugestive citate, publicate de „The Huffington Post":
Despre şeful Microsoft, Bill Gates, prieten şi rival: „Bill este practic lipsit de imaginaţie şi nu a inventat niciodatp nimic, motiv pentru care cred că acum se simte mai bine activând ca filantrop decât în domeniul tehnologiei. El pur şi simplu i-a furat pe alţii de ideile lor".
Despre succesorul său, Tim Cook, angajat la Apple în 1998, la scurt timp după ce Jobs a revenit la conducerea companiei: „Ştiam ce vreau şi l-am cunoscut pe Tim, care voia acelaşi lucru. Aş fi uitat de foarte multe lucruri dacă nu ar fi fost Tim, care să vină şi să-mi amintească de ele".
Despre Jonathan Ive, vicepreşedinte al Apple şi „creierul" din spatele designului multora dintre produsele companiei: „Dacă am avut un partener spiritual la Apple, acesta a fost Jony. Noi gândeam împreună cele mai multe dintre produse, după care îi chemam pe ceilalţi şi-i intrebam ce cred".
Despre Larry Page, CEO Google, care l-a sunat pe Jobs ca să-i ceară sfaturi despre cum să conducă gigantul IT&C, imediat după preluarea funcţiei: „Primul meu gând a fost: du-te naibii! Dar apoi am stat şi m-am gândit şi mi-am dat seama că toată lumea m-a ajutat când eram tânăr, de la Bill Hewlett până la tipul din cartier care lucra la HP".
Despre Michael Dell, şeful Dell, când acesta i-a sugerat indirect lui Jobs să închidă Apple în 1997 şi să înnapoieze banii acţionarilor. „Un CEO se presupune că ar avea clasă (...)", a replicat cofondatorul Apple într-un e-mail.
Biografia oficială a lui Steve Jobs va fi lansată pe 24 octombrie, în SUA. Jobs l-a angajat pe Walter Isaacson să-i scrie bio