Oraşul Vechi, construit pe malul Mării Baltice, surprinde prin catedrala Toomkirik, construită la 1200, şi prin biserica Sfântul Olav, considerată cândva cea mai înaltă din lume. Tallinn s-a dovedit un oraş „altfel“ decât destinaţiile clasice de city-break în care obişnuim să mergem noi, românii.
O capitală baltică fără pretenţii cosmopolite exagerate, fără muzee celebre, fără străzi arhicunoscute de la televizor şi fără consacratele pieţe pline de monumente şi fântâni care au făcut istorie în Europa. Cu toate aceste „lipsuri", urbea estoniană mi s-a lipit imediat de suflet, cu atmosfera, decorul medieval şi mândria localnicilor de a fi... estoni. M-am cazat la doi paşi de centrul vechi, într-un hotel cochet din care nu lipseau faimoasele saune nordice.
La micul dejun aveam un colţ al sălii decorat cu motive tradiţionale, în care puteam degusta mai multe feluri de hering, gătite în manieră locală. Cel mai mult mi-a plăcut heringul în sare. Ţinut crud, după cum îi zice şi numele, într-un „baiţ" de saramură. Se topea în gură, nu alta. Atât era de fraged. Înainte de a face prima noastră vizită în Oraşul Vechi, am stat de vorbă cu specialistul hotelului în materie de „consultanţă turistică". Era un domn trecut de 55 de ani, slab, înalt, cu ochii albaştri, ca de husky, şi părul grizonant binişor.
Identitate bine definită
Îşi spune Kalen, vorbeşte popular cu noi şi este foarte mândru de naţiunea sa: „Turiştii ca voi sunt «oamenii mei». Trebuie să vă întoarceţi în ţările voastre şi să ne faceţi cunoscută ţara lumii întregi, pentru că aici aveţi multe experienţe frumoase de trăit", a început el. „Primii locuitori de pe aceste meleaguri sunt printre cei mai vechi din Europa şi datează de acum 3.000 de ani. Începând de pe la anul 1200 ne-au fost oaspeţi (a se citi «ne-au cucerit») rând pe rând germanii, danezii, suedezii, ruşii. Dar niciunul dintre aces
